Subpoziții
- Mamifere:
- 0106.11Primate
- 0106.12Balene, delfini şi delfini bruni (mamifere din ordinul Cetacee); lamantini şi dugongi (mamifere din ordinul Sirenia)
- 0106.19Altele
- 0106.20Reptile (inclusiv şerpi şi broaşte ţestoase de mare)
- Păsări:
- 0106.31Păsări de pradă
- 0106.32Psittaciforme (inclusiv papagali, peruşi, arakanga şi cacaduu)
- 0106.39Altele
- 0106.90Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
La această poziţie se clasifică, între altele, animalele domestice sau sălbatice, enumerate mai jos:
A) Mamifere:
1) Primate.
2) Balene, delfini şi delfini bruni (mamifere din ordinul Cetacee); lamantini şi dugongi (mamifere din ordinul Sirenia).
3) Altele (de exemplu reni, câini, pisici, lei, tigri, urşi, elefanţi, cămile, zebre, iepuri de casă, iepuri de câmp, cerbi lopătari, cerbi, antilope, capre negre, vulpi, nurci, vizoni şi alte animale crescute pentru blana lor).
B) Reptile (inclusiv şerpi şi broaşte ţestoase de mare)
C) Păsări:
1) Păsări de pradă.
2) Psittaciforme (inclusiv papagali, peruşi, arakanga şi cacaduu).
3) Altele (de exemplu potârnichi, fazani, prepeliţe, becaţe, becaţine, porumbei, cocoşi şi găinuşe de munte, raţe sălbatice, gâşte sălbatice, ortolani, sturzi, mierle, ciocârlii, cintezoi, piţigoi, păsări-muscă, păuni, lebede şi alte păsări necuprinse la poziţia 01.05).
D) Altele, de exemplu albine de crescătorie (chiar în stupi, cutii sau alte containere similare), alte insecte, broaşte.
Poziţia exclude animalele care fac parte dintr-un circ, dintr-o menajerie ambulantă sau din orice alt tip de spectacol ambulant (poziţia 95.08).
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
0106.19.10
Iepuri de casă
Se clasifică la acest cod numai iepurii de casă care sunt crescuţi pentru carne, blană (de exemplu iepurele angora) sau în orice alt scop.
0106.19.90
Altele
Se clasifică la acest cod toate mamiferele vii, cu excepţia animalelor domestice şi sălbatice din speciile cabaline, măgari şi catâri (poziţia 01.01), bovine (poziţia 01.02), porcine (poziţia 01.03), ovine sau caprine (poziţia 01.04), primate (codul 0106.11.00), balene, delfini şi delfini bruni, lamantini şi dugongi (codul 0106.12.00) şi iepuri de casă (codul 0106.19.10).
Se clasifică la acest cod, printre altele:
1. iepuri de vizuină (Oryctolagus cuniculus) şi iepuri de câmp;
2. cerbi, cerbi lopătari, căprioare, capre negre (Rupicapra rupicapra), elanul comun sau de America (Alces alces), elanul de Africa (Taurotragus), antilocaprele (Naemorhedus, Hemitragus) şi antilopele propriu-zise;
3. lei, tigri, urşi, rinoceri, hipopotami, elefanţi, girafe, okapi, canguri, zebre etc.;
4. cămile, dromaderi şi alte animale din familia cămilelor (lama, alpaca, guanaco, vigonie);
5.veveriţe, vulpi, vizoni (nurci americane), marmote, castori, castori canadieni sau şobolani moscaţi, vidre, cobai sau porcuşori de Guinea;
6. reni;
7. câini şi pisici.
0106.20.00
Reptile (inclusiv şerpi şi broaşte ţestoase de mare)
Se clasifică la acest cod toate reptilele, şopârlele şi broaştele ţestoase (terestre, de mare sau de apă dulce).
0106.39.10
Porumbei
Se clasifică la acest cod toate păsările din familia porumbeilor, atât porumbeii sălbatici, cât şi porumbeii domestici, oricare ar fi utilizarea acestora (păsări de curte, porumbei ornamentali, porumbei călători).
Printre porumbeii sălbatici care se clasifică aici sunt porumbelul-gulerat numit şi porumbelul popesc (Columba palumbus), porumbelul-de-scorbură sau porumbelul-sălbatic (Columba oenas), porumbelul-de-stâncă (Columba livia), porumbelul cu aripi de bronz din Australia, porumbiţa şi turtureaua (Streptopelia turtur, Streptopelia risoria).
Totuşi sunt excluse de la acest cod şi se clasifică la codul 0106.39.90 anumite specii mai apropiate de galinacee cum sunt Coloenas nicobaria, colombar, porumbelul mare cu moţ din Noua-Guinee, gaugas şi syrrhapte.
0106.39.90
Altele
Se clasifică la acest cod toate păsările vii, altele decât cocoşi, găini, raţe, gâşte, curcani, curci şi bibilici, din specii domestice (poziţia 01.05) şi altele decât păsările de pradă (codul 0106.31.00), psittaciformele (codul 0106.32.00) şi porumbeii domestici sau sălbatici (codul 0106.39.10).
Se clasifică la acest printre altele:
1. gâsca-cenuşie (Anser anser), gâsca-gulerată (Branta bernicla), călifarul-alb (Tadorna tadorna), raţa sălbatică mare sau comună (Anas platyrhynchos), raţa pestriţă (Anas strepera), raţa fluierătoare (Anas penelope), raţa cu frigare sau cu coadă ascuţită (Anas acuta), raţalingurar sau lopătar (Anas clypeata), sarsela de vară sau raţa-cârâitoare (Anas querquedula, Anas crecca), raţă-sălbatică, eider;
2. lebede şi păuni;
3. potârnichi, fazani, prepeliţe, becaţe (sitar), becaţine, cocoşi şi găinuşe de munte, ierunci, raţe sălbatice, gâşte sălbatice, ortolani, sturzi, mierle, ciocârlii;
4. cintezoi, piţigoi, canari, colibri etc..
0106.90.00
Altele
Se clasifică aici:
1. toate celelalte specii de animale vii, cu excepţia peştilor şi crustaceelor, moluştelor şi altor nevertebrate acvatice (Capitolul 3) şi culturilor de microorganisme (poziţia 30.02);
2. albinele de crescătorie (chiar în stupi, cutii sau alte containere similare) sau sălbatice;
3. viermi de mătase, fluturi, coleoptere şi alte insecte;
4. broaşte.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/0106.htm