Subpoziții
- 0401.10Cu un conţinut de grăsimi de maximum 1 % din greutate
- 0401.20Cu un conţinut de grăsimi peste 1 % dar de maximum 6 % din greutate
- 0401.30Cu un conţinut de grăsimi peste 6 % din greutate
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde laptele aşa cum este definit la Nota l a acestui Capitol şi smântâna, chiar pasteurizate, sterilizate sau altfel conservate, omogenizate sau peptonizate, cu excepţia laptelui şi a smântânii concentrate sau la care s-au adăugat zahăr sau alţi îndulcitori (poziţia 04.02) şi a laptelui şi a smântânii, prinse, fermentate sau acidulate (poziţia 04.03).
Totuşi, produsele acestei poziţii pot fi prezentate în stare congelată şi pot să conţină aditivii menţionaţi în Consideraţiile generale ale Capitolului. Această poziţie cuprinde, de asemenea, laptele şi smântâna reconstituite, a căror compoziţie, calitativă şi cantitativă, este aceeaşi cu a produselor naturale.
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
04.01
Lapte şi smântână din lapte, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori
Poziţia cuprinde următoarele produse, numai dacă acestea nu conţin şi alte adaosuri decât cele menţionate în Notele explicative la Sistemul armonizat, Consideraţii generale, al doilea alineat:
1. lapte complet, netratat şi laptele parţial sau integral degresat;
2. lapte pasteurizat, adică laptele a cărei conservare a fost îmbunătaţită prin eliminarea parţială a florei microbiene printr-un tratament termic;
3. lapte sterilizat, inclusiv laptele de tip UHT, conservat pentru o perioadă mai mare de timp, la care flora microbiană a fost practic eliminată printr-un tratament termic la o temperatură mult mai înaltă;
4. laptele omogenizat la care globulele grase din emulsia naturală au fost fragmentate prin acţionare mecanică la o presiune foarte ridicată asociată cu un tratament termic în glomerule cu diametre mult mai mici, care previn parţial formarea smântânii;
5. lapte peptonizat sau pepsină, adică laptele a cărui digestibilitate a fost îmbunătăţită prin transformarea proteinelor în urma unei adăugări de pepsine;
6. smântâna, care este stratul de grăsime format în mod natural prin aglomerarea lentă de globule grase de emulsie la suprafaţa laptelui lăsat în repaos. Indiferent dacă este colectată manual sau prin centrifugarea laptelui (în separatorul de smântână), conţine în afară de alţi constituenţi ai laptelui, o cantitate destul de ridicată de grăsimi (care depăşesc de obicei 10% din greutate). Anumite procedee moderne de centrifugare permit obţinerea smântânii cu un conţinut de grăsimi care poate depăşi 50% din greutate.
Smântâna este considerată neconcentrată, în sensul acestei poziţii, oricare ar fi procentajul în grăsimi, dacă a fost obţinută exclusiv:
a) fie prin smântânire la suprafaţa laptelui;
b) fie prin centrifugare.
Totuşi, smântâna concentrată obţinută prin alte procedee cum ar fi evaporarea apei sub efectul unui tratament termic, se clasifică la poziţia 04.02.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/0401.htm