Subpoziții
- 1517.10Margarină, cu excepţia margarinei lichide
- 1517.90Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde margarina şi celelalte amestecuri şi preparate alimentare de grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale sau de fracţiunile diferitelor grăsimi sau uleiuri din acest Capitol, altele decât cele cuprinse în poziţia 15.16. În general, sunt amestecuri sau preparate lichide sau solide:
1) ale diferitelor grăsimi şi uleiuri animale sau ale fracţiunile lor;
2) ale diferitelor grăsimi sau uleiuri vegetale sau ale fracţiunile lor; sau
3) ale grăsimilor sau uleiurilor animale şi vegetale sau ale fracţiunile lor, deopotrivă.
Produsele acestei poziţii ale căror grăsimi şi uleiuri pot fi hidrogenate în prealabil, pot fi emulsionate (de exemplu cu lapte smântânit) şi frământate sau tratate prin texturare (modificarea texturii sau a structurii cristaline) sau li se pot adăuga cantităţi mici de lecitină, de amidon, de coloranţi organici, de substanţe aromatice, de vitamine, de unt sau de alte grăsimi din lapte (ţinând cont de limitările prevăzute în Nota 1 c) a Capitolului).
De asemenea poziţia cuprinde preparatele alimentare obţinute dintr-o singură grăsime (sau fracţiunile acesteia) sau ulei (sau fracţiunile acestuia) hidrogenate sau nu, care au fost tratate prin emulsionare, malaxare, texturare etc.
Principalele produse ale acestei poziţii sunt:
A) Margarina (alta decât margarina lichidă) care este o substanţă păstoasă în general gălbuie, obţinută dintr-o grăsime sau un ulei de origine vegetală sau animală sau dintr-un amestec al acestora. Este o emulsie de tip apă în ulei, care a suferit în general o preparare care o face să semene cu untul ca aspect, consistenţă, culoare etc.
B) Amestecuri sau preparate alimentare de grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale sau de fracţiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din acest Capitol, altele decât grăsimile şi uleiurile alimentare şi fracţiunile lor de la poziţia 15.16, cum sunt untura-imitaţie (denumită în unele ţări, înlocuitor de untură sau slănină compaund), margarina lichidă ca şi produsele denumite shortenings (obţinute cu ajutorul uleiurilor sau grăsimilor tratate prin texturare).
Poziţia mai cuprinde, amestecurile sau preparatele alimentare de grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale sau de fracţiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din acest Capitol între ele, de tipul celor utilizate ca preparate pentru demulare.
Grăsimile şi uleiurile simple care au fost simplu rafinate, se clasifică la poziţiile lor respective, chiar dacă sunt condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul. De asemenea, poziţia exclude, preparatele care conţin în greutate peste 15 % unt sau alte grăsimi din lapte (Capitolul 21 în general).
Produsele provenind din presarea seului sau a unturii se clasifică la poziţia 15.03.
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
1517.10.10
Margarină, cu excepţia margarinei lichide
şi
1517.10.90
Vezi Notele explicative la Sistemul armonizat de la poziţia 15.17, al patrulea paragraf, partea A.
De menţionat că pentru clasificarea produsului la aceste coduri, conţinutul de apă nu este determinant.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/1517.htm