OXIZI DE TITAN

      Singurul oxid de titan care prezintă interes comercial este oxidul titanic sau anhidridă titanică (dioxid) (TiO₂), din care derivă titanaţii clasificaţi la poziţia 28.41.

      Poate fi obţinut tratând titanatul de fier natural (ilmenit) de la poziţia 26.14 cu acid sulfuric.

      Este un praf amorf, cu densitate de circa 4, de culoare albă, care devine galben la căldură.

      Este utilizat în principal ca pigment, fie neamestecat şi netratat la suprafaţă - în această stare este clasificat în această poziţie - fie în amestec cu sulfaţii de bariu sau de calciu sau cu alte substanţe, sau după ce a suferit un tratament de suprafaţă - el este clasificat în acest caz din poziţia 32.06; denumirea de alb de titan (alb de Than) este aplicată atât unora cât şi altora dintre aceşti pigmenţi. Este pigmentul cu cea mai mare capacitate de acoperire, rezistent la lumină. Se utilizează ca adaos la fabricarea hârtiilor foarte opace, ca opacizant în sticlărie, la fabricarea vopselelor sau a maselor plastice, în industria ceramică sau a cauciucului sau ca agent de matare a mătăsii artificiale (vâscoză).

Poziţia nu cuprinde:

a)     Oxidul natural de titan (rutilul, anatasul, brookitul) (poziţia 26.14).

b)     Acizii orto- şi meta-titanici (Ti(OH)₄ şi TiO(OH)₂) (poziţia 28.25).