CLORURI , OXICLORURI ŞI HIDROXICLORURI; BROMURI ŞI OXIBROMURI; IODURI ŞI OXIIODURI

      Poziţia cuprinde, sub rezerva excluderilor menţionate în introducerea Subcapitolului, clorurile, oxiclorurile, hidroxiclorurile, bromurile, oxibromurile, iodurile şi oxiiodurile metalelor sau ale ionului de amoniu (NH₄⁺). Halogenurile şi oxihalogenurile elementelor nemetalice se clasifică la poziţia 28.12.

A.- CLORURI

      Sunt clasificate aici sărurile clorurii de hidrogen de la poziţia 28.06.

      Principalele cloruri clasificate aici, sunt:

1)     Clorura de amoniu (ţipirig, clorhidrat de amoniac) (NH₄Cl). Preparată prin neutralizarea clorurii de hidrogen cu amoniac. Mase cristaline, praf, flori sau turtă obţinute prin sublimare. În stare pură este incoloră, gălbuie în cazul contrar, ea este solubilă în apă. Este utilizată la imprimarea sau vopsirea textilelor, în industria coloranţilor, în tăbăcărie (obţinerea baiţului artificial), ca îngrăşământ, ca decapant al metalelor, la fabricarea pilelor Leclanche, pentru întărirea lacurilor sau a adezivilor, în electroliză, în fotografie (fixator) etc. Vezi Nota explicativă de la poziţia 31.02 pentru îngrăşăminte conţinând clorură de amoniu.

2)     Clorura de calciu (CaCl₂). Poate fi extrasă din sărurile naturale de Stassfurt sau obţinut ca subprodus de la fabricarea carbonatului de sodiu. Este albă, gălbuie sau brună, în funcţie de gradul de puritate. Este higroscopică şi se prezintă, în general, fie sub forma unui produs vărsat, topit, în mase poroase sau sub formă de paiete, fie hidratat cu 6 H₂O sub formă de produs cristalizat sau granulat. Intră în compoziţia amestecurilor refrigerante; este folosită în activităţile de betonare (betonare pe timp friguros), ca antipraf pentru drumuri sau soluri bătătorite, drept catalizator, deshidratant sau agent de condensare în sinteza organică (de exemplu prepararea aminelor din fenol), la desicarea gazelor. Este folosită şi în medicină.

3)     Clorură de magneziu (MgCl₂). Subprodus rezultat la extracţia sărurilor potasice. Se prezintă sub formă anhidră în masă, cilindri, lamele sau prisme translucide sau cristalizate în ace incolore. Este solubilă în apă. Este utilizată la prepararea cimenturilor foarte dure (pentru parchet fără îmbinări), la apretarea bumbacului sau a altor materiale textile, ca dezinfectant sau ca antiseptic în medicină, pentru ignifugarea lemnului.

      Clorura de magneziu naturală (bischofitul) se clasifică la  poziţia 25.30.

4)     Clorura de aluminiu (AlCl₃). Este obţinută prin acţiunea clorului asupra aluminiului sau a clorurii de hidrogen asupra aluminei. În stare anhidră sau cristalizată, ea este delicvescentă şi solubilă în apă; în stare anhidră fumegă în aer. Se prezintă adesea în soluţie apoasă cu aspect siropos. Clorura solidă este utilizată în sinteza organică, ca mordant în vopsitorie etc. Clorura în soluţii apoase este utilizată pentru conservarea lemnului, pentru curăţirea lânii, ca dezinfectant, etc.

5)     Cloruri de fier.

a)     Clorura feroasă (protoclorura) (FeCl₂). Este anhidră (în solzi, în fulgi, praf galben verzui) sau hidratată, de exemplu cu 4 H₂O (în cristale verzi sau albăstrui) sau în soluţii apoase verzi. Se oxidează la aer devenind galbenă. Uzual este prezentată în flacoane bine închise, conţinând câteva picături de alcool în scopul prevenirii oxidării. Este reducător şi mordant.

b)    Clorura ferică (FeCl₃). Se prepară prin dizolvarea, în clorură de hidrogen sau în apă regală, a oxidului sau carbonatului de fier sau a fierului metalic sau prin trecerea unui curent de clor gazos peste fierul încălzit la roşu. Se prezintă în stare anhidră, în mase galbene, brune sau grena, delicvescente, solubile în apă, sau în stare hidratată (cu 5 sau 12 H₂0) în cristale portocalii, roşii sau violete; clorura de fier comercială în stare lichidă este o soluţie apoasă de culoare  roşu - închis. Mai utilizată decât clorura feroasă, este folosită la epurarea apelor industriale, ca mordant, în fotografie sau fotogravură, la patinarea fierului, în medicină (preparat hemostatic sau vasoconstrictor) şi mai ales ca oxidant.

6)   Diclorura de cobalt (clorură cobaltoasă) (CoCl₂.6H₂O). Cristale de culoare roz, roşii sau violete, devenind albastră la cald, solubilă în apă. Este utilizată la prepararea higrometrelor, a cernelurilor simpatice sau ca absorbant în măştile de gaze.

7)   Diclorura de nichel (NiCl₂). Clorura anhidră prezentată ca lamele, fulgi sau paiete galbene. Clorura hidratată (cu 6H₂O) apare în cristale verzi, delicvescente, foarte solubile în apă. Este utilizată ca mordant în vopsitorie, în electroliză (băi de nichelare) sau ca absorbant în măşti de gaze.

8)   Clorura de zinc (ZnCl₂). Clorura de zinc este obţinută prin acţiunea clorurii de hidrogen asupra minereului de zinc prăjit (blendă sau calamină) de la poziţia 26.08 sau pornind de la cenuşile sau reziduurile de la poziţia 26.20. Se prezintă în mase cristaline albe (unt de zinc) topite sau granuloase. Este foarte delicvescentă, solubilă în apă, caustică şi toxică. Utilizările ei sunt multiple: ca antiseptic, fungicid şi deshidratant; la ignifugarea lemnului, la conservarea pieilor, la durificarea celulozei (prepararea fibrelor vulcanizate), în sintezele organice. Mai este utilizat în sudură ca decapant, în vopsitorie sau imprimerie ca mordant, ca şi la epurarea huilelor, la fabricarea cimentului dentar sau a  medicamentelor (antiseptice cauterizante).

9)   Cloruri de staniu.

a)     Clorura stanoasă (diclorură) (SnCl₂). Prezentată în mase având aspect răşinos în spărtură sau cristalizată (cu 2 H₂O) în cristale albe sau gălbui, sau  în soluţii de aceleaşi culori. Este corozivă şi se alterează la aer. Este utilizată ca mordant la imprimarea ţesăturilor, la vopsiri în cuvă (sarea de cositor a vopsitorilor), ca apret pentru mătase sau în electroliză.

b)    Clorura stanică (tetraclorură) (SnCl₄). În stare anhidră se prezintă sub formă de lichid incolor sau gălbui, degajând vapori albi în aer umed. Hidratată, dă cristale incolore; există şi în mase gelatinoase (unt de staniu). Utilizată în special la mordansarea ţesăturilor, pentru apretarea textilelor (apret de staniu pentru mătăsuri), sau amestecată cu clorură stanoasă şi asociată cu săruri de aur, la prepararea purpurei Cassius pentru decorarea porţelanurilor.

10) Clorura de bariu (BaCl₂). Preparată pornind de la carbonatul natural (witerit) sau de la sulfatul natural de bariu (baritină), solubilă în apă, poate fi anhidră sau topită (praf gălbui) sau hidratată cu 2 H₂0 (în cristale lamelare sau în plăcuţe cristaline). Este utilizată în vopsitorii, în ceramică, ca otravă contra paraziţilor sau rozătoarelor, la purificarea apelor industriale etc.

11) Cloruri de titan. Cea mai importantă dintre aceste săruri este tetraclorura de titan (TiCl₄), obţinută, în metalurgia titanului, prin acţiunea clorului asupra unui amestec de cărbune şi anhidridă de titan nativ (rutil, brookit, anataz). Lichid incolor sau gălbui, cu un miros înţepător, fumegând în aer, avid de apă şi hidrolizat de aceasta. Folosit la prepararea mordanţilor în vopsitorie (mordanţi de titan), la irizaţii ceramice, ca fumigen sau în sintezele organice.

12) Cloruri de crom.

a)     Clorura cromoasă (CrCl₂). Sare prezentată sub formă de cristale aciculare sau în soluţii apoase de culoarea azurului. Este un agent reducător.

b)    Clorura cromică (CrCl₃). Se prezintă în mase sau în solzi cristalini roz sau portocalii sau sub formă de hidraţi (cu 6 sau 12 H₂0) în cristale verzui sau violet. Este utilizată la vopsire, la mordansarea ţesăturilor, în tăbăcărie, la cromarea electrolitică, în sinteze organice sau pentru obţinerea cromului sinterizat.

13) Diclorura de mangan (clorura manganoasă) (MnCl₂). Obţinută pornind de la carbonatul nativ de la poziţia 26.02 (dialogit, rodocrosit) şi de la clorura de hidrogen. Ea se prezintă în mase cristaline roz sau în stare hidratată (cu 4H₂0 de exemplu), în cristale roz, delicvescente, solubile în apă. Utilizată la prepararea culorilor brune sau a anumitor medicamente, drept catalizator sau la imprimarea textilelor.

14) Cloruri de cupru.

a)     Clorura cuproasă (monoclorura) (CuCl). Praf cristalin sau cristale incolore, practic insolubile în apă, care se oxidează în aer. Este utilizată în metalurgia nichelului sau a argintului sau drept catalizator.

b)    Clorura cuprică (CuCl₂.2H₂O). Cristale verzi delicvescente, solubile în apă. Utilizată la imprimarea textilelor, în fotografie, în electroliză, drept catalizator, ca antiseptic, dezinfectant sau insecticid, în industria coloranţilor sau în pirotehnie (focuri de artificii) etc.

Nantokitul, clorura naturală a cuprului se clasifică la poziţia 25.30.

15) Cloruri de stibiu.

a)     Triclorura de stibiu (unt de stibiu) (SbCl₃). Preparată pornind de la sulfura naturală (stibină, antimonit) de la poziţia 26.17 şi de la clorura de hidrogen. Se prezintă în mase incolore, transparente; absoarbe umiditatea atmosferică luând un aspect onctuos; este caustică. Este folosită la bronzarea şi decaparea metalelor, ca mordant, la obţinerea lacurilor, la apretarea pieilor, la fabricarea oxidului de stibiu sau medicamentelor veterinare.

b)    Pentaclorura de stibiu (SbCl₅). Lichid incolor, fumegă în aer; descompus de apă. Utilizat ca agent de clorurare în sintezele organice şi ca fumigen.

16) Cloruri de mercur.

a)     Clorura mercuroasă (protoclorură, calomel) (Hg₂Cl₂). Sare obţinută, fie prin precipitarea nitratului mercuros cu ajutorul clorurii de hidrogen sau a clorurii de sodiu, fie prin sublimarea unui amestec de sulfat mercuros şi de clorura de sodiu, fie prin triturarea clorurii mercurice cu mercur. Poate exista în mase amorfe, sub formă de praf sau cristale albe, insolubile în apă. Calomelul precipitat sau sub formă de vapori este deosebit de pur; este utilizat ca laxativ sau ca vermifug.

      Clorura mercuroasă este utilizată şi în pirotehnică, în industria porţelanului etc.

b)    Clorura mercurică (diclorură, sublimat corosiv) (HgCl₂). Obţinută prin acţiunea directă la cald, a clorului asupra mercurului, acest produs cristalizează în prisme sau în ace lungi. De culoare albă, este solubilă în apă, mai ales la cald; este o otravă violentă. Reprezintă un antiseptic, un microbicid şi parazicid, foarte puternic, fiind folosită în soluţii foarte diluate. Este folosită şi la bronzarea fierului, la ignifugarea lemnului, ca întăritor în fotografie, drept catalizator în chimia organică sau pentru prepararea oxidului mercuric.

      Poziţia nu cuprinde clorura de sodiu şi clorura de potasiu care, chiar pure, sunt clasificate la poziţiile 25.01 şi 31.04 sau 31.05. Compusul denumit eronat clorură de var şi care este, de fapt, hipoclorit de calciu comercial, se clasifică la poziţia 28.28.

B. - OXICLORURI ŞI HIDROXICLORURI

      Grupa cuprinde oxiclorurile şi hidroxiclorurile metalelor.

      Principalele oxicloruri şi hidroxicloruri sunt :

1)     Oxicloruri şi hidroxicloruri de cupru. Prafuri cristaline albastre utilizate ca insecticide, ca anticriptogamice sau drept coloranţi.

   Atacamitul, hidroxiclorura de cupru naturală se clasifică la poziţia 26.03.

2)     Hidroxiclorura de aluminiu (Al₂C1(OH)₅.x H₂0). Praf alb-gălbui, utilizat în cosmetică pentru combaterea transpiraţiei.

3)     Oxiclorura de crom (clorura de cromil) (CrCl₂O₂). Lichid roşu, cu miros iritant, fumegă în aer umed şi este descompus de apă. Utilizată în tăbăcărie ca mordant sau ca oxidant.

4)     Oxiclorura de staniu. Se prezintă sub forma unor bucăţi amorfe, albe sau gri, solubile în apă. Este utilizată ca mordant.

5)     Oxiclorura de stibiu (SbClO). Praf alb utilizat la prepararea fumigenelor, a coloranţilor, a medicamentelor.

6)     Oxicloruri şi hidroxicloruri de plumb. Produse obţinute pornind de la oxidul de plumb (litargă) şi de la o clorură alcalină, se prezintă sub forma unei pudre albe. Utilizate la prepararea cromaţilor de plumb şi constituie pigmenţi (galben Cassel) pentru vopsele de apă, tempera sau de ulei sau la fabricarea altor culori mai complexe.

7)     Oxiclorura de bismut (clorura de bismutil) (BiClO). Praf alb, utilizat ca pigment (alb de perlă), utilizat la prepararea perlelor artificiale.

C.- BROMURI ŞI OXIBROMURI

      Grupa cuprinde sărurile bromurii de hidrogen (poziţia 28.11) şi oxibromurile.

1)     Bromura de sodiu (NaBr). Este preparată printr-un procedeu similar cu cel descris pentru bromura de amoniu sau tratând cu o sare sodică bromura de fier provenită de la acţiunea directă a bromului asupra şpanului de fier. Ea poate fi obţinută în stare anhidră şi mai puţin stabilă prin cristalizare la peste 5l^oC sau în stare hidratată (cu 2 H₂0) în cristale mari cubice prin cristalizare sub această temperatură. Este un solid incolor, higroscopic, solubil în apă. Se foloseşte în medicină sau în fotografie.

2)   Bromura de potasiu (KBr). Aceleaşi procedee de obţinere şi aceleaşi utilizări ca la bromura de sodiu. Este anhidră şi se prezintă în cristale mari.

3)     Bromura de amoniu (NH₄Br). Preparată prin acţiunea bromurii de hidrogen asupra amoniacului, ea apare în cristale incolore, solubile în apă, îngălbenindu-se şi descompunându-se lent la aer, volatilizându-se sub efectul căldurii. Este utilizată în medicină (ca sedativ al sistemului nervos), în fotografie (ca moderator sau întârzietor de developare) sau ca agent ignifug.

4)     Bromura de calciu (CaBr₂.6H₂0) Preparată cu ajutorul carbonatului de calciu şi al bromurii de hidrogen; Cristale incolore, delicvescente, foarte solubile în apă. Utilizată în medicină sau în fotografie.

5)     Bromuri şi oxibromuri de cupru.

a)     Bromura cuproasă (CuBr). Obţinută prin reducerea bromurii cuprice. Cristale incolore, insolubile în apă. Este folosită în sintezele organice.

b)    Bromura cuprică (CuBr₂). Preparată prin acţiunea directă a bromului asupra cuprului. Cristale delicvescente, solubile în apă. Este utilizată în sintezele organice sau în fotografie.

6)     Alte bromuri şi oxibromuri. Mai pot fi citate bromurile de stronţiu (utilizate în terapeutică) sau bromura de bariu.

D.- IODURI ŞI OXIIODURI

      Grupa cuprinde sărurile iodurii de hidrogen clasificate la poziţia 28.11 şi oxiiodurile.

1)     Iodura de amoniu (NH₄I). Preparată prin acţiunea iodurii de hidrogen asupra amoniacului sau carbonatului de amoniu. Praf alb cristalin, higroscopic, foarte solubil în apă. Este folosită ca medicament în afecţiunile circulatorii sau emfizem şi în fotografie.

2)     Iodura de sodiu (NaI). Obţinută prin acţiunea iodurii de hidrogen asupra sodei caustice sau asupra carbonatului de sodiu sau prin tratarea cu o sare sodică a iodurii de fier provenind de la acţiunea directă a iodului asupra piliturii de fier; mai poate fi preparată şi prin calcinarea iodaţilor. Anhidră sau hidratată, se prezintă în formă de cristale. Delicvescentă şi foarte solubilă în apă, ea se alterează la aer sau la lumină. În plus faţă de iodura de amoniu, este utilizată în medicină;  utilizată şi pentru iodarea sării de masă sau de bucătărie şi în fotografie.

3)     Iodura de potasiu (KI). Aceleaşi procedee de obţinere şi aceleaşi utilizări ca la iodura de sodiu, dar se conservă mai bine. Este anhidră în cristale incolore sau opace.

4)     Iodura de calciu (CaI₂). Preparată cu ajutorul carbonatului de calciu şi al iodurii de hidrogen. Cristale strălucitoare incolore sau în lamele sidefii albe. Este solubilă în apă, devine galbenă la aer. Utilizată în fotografie.

5)   Ioduri de mercur.

a)     Iodura mercuroasă (protoiodură) (HgI sau Hg₂I₂). Se obţine prin acţiunea directă a iodului asupra mercurului în prezenţa alcoolului. Praf cristalin sau, cel mai adesea amorf, galben, câteodată verzui sau roşiatic, foarte puţin solubil în apă, foarte toxic. Este utilizată ca antiseptic în medicină (antisifilitic) sau în sintezele organice.

b)    Iodura mercurică (diiodură, iodură roşie) (HgI₂). Se prepară în acelaşi mod ca şi iodura mercuroasă  sau prin precipitarea clorurii sau a unei alte sări mercurice prin intermediul iodurii de potasiu. Praf roşu cristalin; este foarte puţin solubilă în apă, foarte toxică. Se foloseşte în fotografie (ca întăritor) sau în analize.

6)   Alte ioduri şi oxiioduri.

a)     Iodurile de litiu (utilizate în farmacie), de stronţiu, de stibiu, de zinc sau de fier (utilizate   ambele în farmacie şi ca antiseptice), de plumb (cu reflexe metalice, pentru culorile utilizate în industria cauciucului), de bismut (reactiv).

b)    Oxiiodura de stibiu, oxiiodura de cupru şi oxiiodura de plumb.