CIANURI , OXICIANURI ŞI CIANURI COMPLEXE

      Sunt clasificaţi aici, sub rezerva excluderilor menţionate în introducerea acestui Subcapitol, cianurile, oxicianurile şi cianurile complexe.

A.- CIANURI

      Cianurile simple cuprinse aici sunt săruri metalice ale acidului cianhidric (HCN) clasificat la poziţia 28.11. Aceste săruri sunt otrăvitoare.

1)     Cianura de sodiu (NaCN). Obţinută, fie prin acţiunea cocsului sau a unei hidrocarburi gazoase asupra azotului atmosferic în prezenţa carbonatului de sodiu, fie tratând cu mangal cianamida calcică de la poziţia 31.02, fie întrebuinţând cărbune-praf, sodiu şi amoniac gazos. Praf, plăci sau paste albe, cristaline, higroscopice, foarte solubile în apă, având un miros amărui de migdale. În stare topită absoarbe oxigenul; poate forma hidraţi. Este prezentată, în vaze închise. Este folosit în metalurgia aurului sau argintului, în aurire şi argintare, în fotografie, litografie sau imprimări grafice, ca paraziticid sau insecticid etc. Se foloseşte şi la fabricarea acidului cianhidric, a altor cianuri sau a indigoului sau în procesele de flotaţie (în particular la separarea galenei de blendă sau a piritelor de calcopirite).

2)     Cianura de potasiu (KCN). Obţinută prin procedee analoge are aceleaşi proprietăţi şi utilizări ca cianura de sodiu.

3)     Cianura de calciu (Ca(CN)₂). Praf alb sau gri în funcţie de gradul de puritate, solubil în apă. Utilizat la distrugerea insectelor, a ciupercilor sau a animalelor dăunătoare.

4)     Cianura de nichel (Ni(CN)₂). Hidratată, ea apare în lamele sau sub formă de praf verzui; amorf, este un praf galben. Utilizat în metalurgie sau în galvanoplastie.

5)     Cianurile de cupru.

a)     Cianura cuproasă (CuCN). Praf alb sau gri, insolubil în apă; aceleaşi utilizări ca cianura cuprică sau în medicină.

b)    Cianura cuprică (Cu(CN)₂). Praf amorf, insolubil în apă, se descompune uşor, este utilizat pentru cuprarea fierului sau în sinteze organice.

6)   Cianura de zinc (Zn(CN)₂). Praf alb, insolubil în apă, este utilizat în galvanoplastie.

7)   Cianurile de mercur.

a)   Cianura mercurică (Hg(CN)₂). Preparată prin dizolvarea oxidului galben de mercur într-o soluţie apoasă de acid cianhidric. Cristale albe, opace, care devin brune la aer, solubile în apă. Se descompune la căldură cu producerea gazului cianogen, de unde rezultă şi utilizarea ei la prepararea acestuia. Este antiseptic şi dezinfectant, utilizat în particular pentru fabricarea anumitor săpunuri dezinfectante. Se foloseşte şi în fotografie.

b)   Oxicianura de mercur (HgO.Hg(CN)₂). Obţinută prin acţiunea oxidului galben de mercur asupra cianurii de mercur. Praf alb cristalin, solubil în apă, mai ales la cald. Antiseptic mai puternic decât clorura mercurică şi mai puţin iritant decât cianura de mercur, îşi găseşte utilizare în oftamologie, împotriva erizipelului, a bolilor pielii, a sifilisului sau pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale.

Poziţia nu cuprinde cianurile elementelor nemetalice, cum este cianura de brom (poziţia 28.51).

B.- HEXACIANOFERAŢI (II) (FEROCIANURI)

      Hexacianoferaţii(II) (ferocianurile) sunt sărurile metalice ale hexacianoferatului(II) de hidrogen (H₄Fe(CN)₆) clasificat la poziţia 28.11. Sunt obţinuţi practic pornind de la reziduurile de la epurarea gazelor de huilă (amoniac brut), tratate cu hidroxid de calciu sau prin acţiunea hidroxidului feros asupra cianurilor. Ei se descompun la căldură.

Principalii hexacianoferaţi sunt:

1)     Hexacianoferatul de tetramoniu ((NH₄)₄Fe(CN)₆). Cristale solubile în apă. Utilizat pentru nichelarea neagră sau drept catalizator în sinteza amoniacului.

2)     Hexacianoferatul tetrasodic (Na₄Fe(CN)₆.10H₂O).Cristale galbene, nealterabile la aer, solubile în apă, mai ales la cald. Utilizat la prepararea acidului cianhidric, a albastrului de Prusia, tioindigoului etc, la cementarea oţelului, în fotografie, în vopsitorie (ca mordant sau pentru colorare în albastru), în imprimerie (ca oxidant la imprimarea cu negru de anilină), ca fungicid.

3)     Hexacianoferatul tetrapotasic (K₄Fe(CN)₆.3H₂O). Cristale galbene, eflorescente, solubile în apă, mai ales la cald. Utilizările sunt aceleaşi ca şi ale hexacianoferatului tetrasodic.

4)     Hexacianoferatul(II) de cupru (Cu₂Fe(CN)₆.xH₂O). Este un praf brun-violaceu, insolubil în apă, utilizat la fabricarea brunului de Florenţa sau a brunului Van Dyck pentru picturi artistice.

5)     Hexacianoferaţii(II) dubli (hexacianoferatul de litiu şi de potasiu, de exemplu,

Li₂K₂(Fe(CN)₆.3H₂O).

      Poziţia nu cuprinde albastrul de Prusia (albastru de Berlin) şi alţi pigmenţi pe bază de hexacianoferaţi (poziţia 32.06).

C.- HEXACIANOFERAŢI (III) (FERICIANURI)

      Hexacianoferaţii (III) (fericianurile) sunt săruri ale hexacianoferatului (III) de hidrogen (H₃Fe(CN)₆) clasificat la poziţia 28.11.

Cei mai importanţi sunt:

1)     Hexacianoferatul triosodic (Na₃Fe(CN)₆.H₂O). Obţinut prin acţiunea clorului asupra hexacianoferatului(II). Cristale de culoare roşu închis (grena), delicvescente, solubile în apă, toxice; soluţiile lui apoase sunt verzui şi se descompun la lumină. Este utilizat în vopsitorie sau imprimerie, în fotografie, la cementarea oţelului, în galvanoplastie sau ca oxidant în sinteze organice.

2)      Hexacianoferatul tripotasic (K₃Fe(CN) ₆). Aceleaşi aspecte ca hexacianoferatul(III) de sodiu, dar este mai puţin delicvescent. Utilizările sunt aceleaşi.

D.- ALŢI COMPUŞI

      Sunt de asemenea clasificaţi în această poziţie pentacianonitrozilferaţii (II) şi pentacianonitrozilferaţii (III), cianocadmiaţii, cianocromaţii, cianomanganaţii, cianocobaltaţii, cioanonichelaţii, cianocupraţii, cianomercuraţii etc. ai bazelor anorganice.

Pot fi citaţi, de exemplu:

1)     Cianomercuratul de potasiu. Cristale incolore, toxice, solubile în apă şi utilizat la argintarea oglinzilor.

2)     Pentacianonitrozilferatul (III) de sodiu (nitropruziatul de sodiu sau nitrofericianura de sodiu) (Na₂Fe(CN)₅NO.2H₂O), utilizat în chimia analitică.