Poziția HS 2846

COMPUŞI ANORGANICI SAU ORGANICI AI METALELOR DE PĂMÂNTURI RARE, AI YTRIULUI SAU AI SCANDIULUI SAU AI AMESTECURILOR DIN ACESTE METALE

Subpoziții

  • 2846.10Compuşi ai ceriului
  • 2846.90Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

      Poziţia cuprinde compuşii anorganici sau organici ai ytriului, scandiului sau ai metalelor pământurilor rare de la poziţia 28.05 (lantan, ceriu, praseodim, neodim, samariu, europiu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, holmiu, erbiu, tuliu, yterbiu, luteţiu). Ea cuprinde de asemenea compuşii obţinuţi direct prin tratarea chimică a amestecurilor de elemente. Rezultă că aici sunt cuprinse în poziţie amestecurile de oxizi  sau  hidroxizi ale acestor elemente sau amestecurile sărurilor având acelaşi anion (de exemplu clorurile metalelor pământurilor rare) dar nu şi amestecurile sărurilor posedând anioni diferiţi, chiar dacă au acelaşi cation. Poziţia nu cuprinde, de exemplu, un amestec de nitraţi de europiu şi samariu cu oxalaţi, nici un amestec de clorură de ceriu şi de sulfat de ceriu din cauză că acestea nu sunt compuşi obţinuţi direct pornind de la amestecurile de elemente, ci amestecuri de compuşi susceptibile de a fi considerate ca fiind elaborate intenţionat în scopuri speciale, care, în consecinţă, fac parte din poziţia 38.24.

      Fac parte de asemenea din această poziţie sărurile duble sau complexe ale acestor metale cu alte metale.

Printre compuşii cuprinşi în această poziţie, sunt:

1)   Compuşi ai ceriului.

a)   Oxizi şi hidroxizi. Oxidul ceric, praf alb, insolubil în apă, obţinut pornind de la nitrat; utilizat în ceramică drept opacizant, în sticlărie drept colorant, pentru fabricarea cărbunelui pentru lămpile cu arc sau drept catalizator la fabricarea acidului nitric sau a amoniacului. Există şi un hidroxid ceric. Oxidul şi hidroxidul ceros sunt puţin stabili.

b)   Săruri de ceriu. Nitratul ceros (Ce(NO3)3), utilizat la iluminatul cu gaz. Nitratul ceric amoniacal se prezintă sub forma unor cristale roşii.

             Sulfaţii de ceriu (sulfatul ceros şi hidraţii săi, sulfatul ceric hidratat, sub formă de prisme galben-portocalii, solubile în apă) sunt utilizaţi în fotografie ca substanţă de atenuare. Există şi sulfaţi dubli de ceriu.

             În afară de clorura ceroasă (CeCl3), se pot menţiona diverse alte săruri ceroase galbene sau portocalii.

             Oxalatul de ceriu, praf sau cristale alb-gălbui, hidratate, practic insolubile în apă; este utilizat la prepararea metalelor din grupa ceriului sau în medicină.

2)   Compuşi ai altor metale de pământuri rare. Se găsesc în comerţ în stare mai mult sau mai puţin pură, oxizii de ytriu, de terbiu, amestecuri de oxizi de yterbiu şi oxizii altor metale de pământuri rare. Amestecurile de săruri obţinute direct din aceste amestecuri de oxizi, rămân cuprinse în această poziţie.

             Oxizii de europiu, de samariu etc. sunt utilizaţi în reactoare nucleare ca absorbanţi de neutroni lenţi.

      Poziţia nu cuprinde:

a)     Compuşii naturali ai metalelor pământurilor rare şi, în particular, xenotimul (fosfaţi complecşi), gadolinita sau ytterbita şi ceritul (silicaţi complecşi) (poziţia 25.30); monazitul (fosfat de toriu şi de metale de pământuri rare) (poziţia 26.12).

b)    Sărurile şi alţi compuşi, anorganici sau organici, ai promeţiului (poziţia 28.44).

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

28.46

Compuşi anorganici sau organici ai metalelor de pământuri rare, ai ytriului sau ai scandiului sau ai amestecurilor din aceste metale

2846.10.00

Compuşi ai ceriului

A se vedea Notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 28.46, al treilea paragraf, (1).

2846.90.00

Altele

La acest cod tarifar se clasifică compuşii metalelor de pământuri rare, denumite lantanide (de la lantan, primul element), printre care oxizii de europiu, gadoliniu, samariu şi terbiu (terbit), care sunt utilizaţi ca absorbanţi de neutroni lenţi în barele de control sau securitate ale reactoarelor nucleare şi în tuburile ecranelor televizoarelor color.

A se vedea Notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 28.46, al treilea paragraf, (2).

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/SECTIUNEA%20VI/Capitolul%2028/2846_VI.htm

    xs
    2846 — COMPUŞI ANORGANICI SAU ORGANICI AI METALELOR DE PĂMÂNTURI RARE, AI YTRIULUI SAU AI SCANDIULUI SAU AI AMESTECURILO | SmartDeclar