Poziția HS 4004

DEŞEURI, BAVURI ŞI RESTURI DE CAUCIUC NEDURIFICAT, CHIAR ÎN PULBERE SAU ÎN GRANULE

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

Expresia deşeuri, bavuri şi resturi este definită în Nota 6 a acestui Capitol.

      Poziţia cuprinde:

1)   Deşeurile, bavurile şi resturile provenite de la fabricarea sau prelucrarea cauciucului nevulcanizat sau vulcanizat (altele decât durificate).

2)   Articolele din cauciuc nedurificat, definitiv inutilizabile datorită decupării, uzurii sau din alte motive.

   În această categorie sunt cuprinse pneurile uzate, inutilizabile pentru reşapare şi resturile provenite de la aceste pneuri, care au suferit în general tratamente cum sunt:

a)       detalonarea, care constă în tăierea pneului, cu ajutorul unei maşini speciale, cât se poate de aproape de inelele de sârmă sau de taloane;

b)       deşaparea, care constă din îndepărtarea benzii de rulare;

c)       tăierea în bucăţi.

Sunt excluse pneurile utilizabile pentru reşapare (poziţia 40.12).

3)      Cauciucul în pulbere sau în granule, obţinut din articolele  menţionate în 1) şi 2) de mai sus.

    Pulberea de cauciuc (cunoscută de asemenea şi sub denumirea de pudră) şi granulele de cauciuc sunt constituite din deşeurile de cauciuc vulcanizat, reduse în formă de pulbere. Acestea pot fi utilizate ca material de umplutură pentru îmbrăcăminte rutieră precum şi în alte amestecuri pe bază de cauciuc care pot fi formate (mulate) direct în articole, care nu necesită o rezistenţă prea mare.

         Poziţia nu cuprinde deşeurile, bavurile, resturile, pulberile şi granulele de cauciuc întărit (ebonită) (poziţia 40.17).

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/SECTIUNEA%20VII/Capitolul%2040/4004.htm

    xs
    4004 — DEŞEURI, BAVURI ŞI RESTURI DE CAUCIUC NEDURIFICAT, CHIAR ÎN PULBERE SAU ÎN GRANULE | SmartDeclar