Poziția HS 4504

PLUTA AGLOMERATĂ (CU SAU FĂRĂ LIANT) ŞI ARTICOLE DIN PLUTĂ AGLOMERATĂ

Subpoziții

  • 4504.10Cuburi, blocuri, plăci, foi şi benzi; plăci de orice formă, cilindri plini, inclusiv discuri
  • 4504.90Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

    Produsele indicate în această poziţie sunt obţinute din plută concasată, granulată sau pulverizată, prin aglomerare, în general la temperatură şi presiune, fie:

1)      Cu un liant (cauciuc nevulcanizat, clei, material plastic, gudron, gelatină etc.), sau

2)      Fără liant, la o temperatură de ordinul a 300°C; în acest ultim caz, răşină naturală conţinută în plută ţine loc de liant.

    Pluta aglomerată din prezenta poziţie poate fi impregnată (spre exemplu cu ulei), sau întărită cu hârtie sau ţesătură, cu condiţia să nu prezinte caracter de linoleum sau produse similare de la poziţia 59.04.

     Pluta aglomerată conservă majoritatea calităţilor plutei naturale şi în special proprietatea de a fi un izolant termic sau acustic excelent. De multe ori adăugarea lianţilor utilizaţi pentru aglomerare modifică anumite caracteristici şi în special densitatea, rezistenţa la tracţiune sau la spargere. În plus, pluta aglomerată are avantajul de a putea fi mulată direct în forme şi la dimensiunile cele mai diverse.

   Gama articolelor din plută aglomerată este aproape aceiaşi ca cea a produselor din plută naturală enumerate la Nota explicativă de la poziţia 45.03. Cu toate acestea, deşi se foloseşte rar pentru fabricarea dopurilor, pluta aglomerată este utilizată mai des decât pluta naturală pentru obţinerea discurilor pentru capace.

   Pluta aglomerată se utilizează de asemenea foarte mult, fiind preferată plutei naturale, pentru fabricarea materialelor de construcţii precum panouri, cărămizi, dale şi piese turnate (cilindri, forme etc.). Acestea din urmă fiind destinate protecţiei împotriva pierderilor de căldură, protecţiei ţevilor de apă caldă sau de abur, sau ca garnitură interioară în conductele de petrol. Pluta aglomerată poate fi folosită şi ca garnitură de dilataţie în industria construcţiilor şi la fabricarea filtrelor.

     În ceea ce priveşte excluderile, se va consulta Nota explicativă de la poziţia 45.03.

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

disc din plută naturală

 

plută aglomerată

 

 
4504.10.11

disc din plută naturală

plută aglomerată

Pentru vin spumos, inclusiv cele cu garnitură de etanşare din plută naturală

Se clasifică la acest cod dopurile cilindrice destinate închiderii sticlelor de vin spumos. Diametrul acestor dopuri este semnificativ mai mare decţt cel al sticlei, ele fiind astfel foarte comprimate. După utilizare (adică după ce sticla a fost desfundată), ele iau forma indicată în notele explicative la codul 2204.21.10.

Partea superioară a acestor dopuri se compune adesea din plută aglomerată iar partea inferioară (adică partea care intră în contact cu vinul spumos) este realizată din plută naturală

4504.10.19

Altele

Se clasifică la acest cod dopurile cilindrice din plută aglomerată utilizate pentru închiderea altor sticle decât cele pentru vin spumos.

Sunt excluse de la acest cod discurile din plută de densitate redusă care asigură etanşeitatea capsulelor sticlelor (codurile 4504.10.91 şi 4504.10.99).

4504.10.91

 şi                            

4504.10.99

Altele

Se clasifică la aceste coduri discurile din plută aglomerată utilizate ca funduri de capsule.

 
4504.90.91

Dopuri

Se clasifică la acest cod dopurile din plută aglomerată de alte forme decât cea cilindrică. Ele pot fi de formă tronconică sau pot să fie găurite pe mijloc.

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/CAP%2045%20HTM/4504.htm

    xs
    4504 — PLUTA AGLOMERATĂ (CU SAU FĂRĂ LIANT) ŞI ARTICOLE DIN PLUTĂ AGLOMERATĂ | SmartDeclar