NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Fibrele de bumbac acoperă seminţele cuprinse în capsule (fructele plantei) de bumbac (Gossypium). Ele sunt constituite în principal, din celuloză şi sunt acoperite cu o materie ceroasă. Suprafaţa lor exterioară este netedă, iar culoarea naturală este albă, gălbuie, cafenie sau roşcată. Fibrele sunt recoltate când capsulele ajunse la maturitate sunt mai mult sau mai puţin larg deschise şi sunt separate de obicei de acestea pe planta însăşi. Ele antrenează seminţe de bumbac, care trebuie eliminate apoi prin egrenare.
Poziţia cuprinde, atunci când sunt prezentate necardate şi nepieptănate, fibrele de bumbac neegrenate sau simplu egrenate, care sunt întotdeauana mai mult sau mai puţin amestecate cu resturi de capsule, frunze sau pământ, precum şi fibrele de bumbac (altele decât lintersul şi deşeurile) care au fost curăţate de cea mai mare parte a impurităţilor, spălate, degresate (inclusiv cele care au fost hidrofilizate), albite sau vopsite.
Bumbacul simplu egrenat este aproape tot bumbacul necardat şi nepieptănat care face obiectul comerţului internaţional şi, în general, se prezintă în baloturi foarte presate; bumbacul curăţat prin trecerea prin maşini de destrămat se prezintă sub formă de pături de mari dimensiuni, continue şi pufoase.
Linters-ul de bumbac se clasifică la poziţia 14.04. Fibrele cuprinse la această poziţie pot fi diferenţiate uşor prin lungimea lor, care este în general cuprinsă între 1 şi 5 cm în timp ce lungimea linters-ului este în general sub 5 mm.
Sunt excluse de la această poziţie de asemenea:
a) Vata de bumbac (poziţiile 30.05 sau 56.01).
b) Deşeurile de bumbac (poziţia 52.02).
c) Bumbacul cardat sau pieptănat (poziţia 52.03).
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
5201.00.10
Hidrofil sau albit
Bumbacul hidrofil este capabil să absoarbă o cantitate relativ importantă de lichide.
Bumbacul albit este bumbacul căruia, prin oxidare sau reducere cu ajutorul diferitelor produse chimice, i-au fost îndepărtate substanţele străine colorate care nu au putut fi eliminate printr-un alt mod.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/5201.htm