Subpoziții
- 5202.10Deşeuri de fire
- Altele:
- 5202.91Destrămătură
- 5202.99Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
În general, poziţia cuprinde deşeurile din bumbac care provin de la operaţiile de pregătire a filării, de la filare, de la ţesere, de la tricotare etc. precum şi din destrămarea articolelor din bumbac.
Aceste deşeuri cuprind în mod special:
Pieptănătura, obţinută în cursul operaţiei de pieptănare; deburajul, recuperat de pe cilindrii cardelor şi de la maşinile de pieptănat; scamele de la laminare; capetele de benzi sau de semitort; deşeurile de la cardare; firele încâlcite şi alte deşeuri care provin de la filare, răsucire, ţesere, tricotare etc.; firele mai mult sau mai puţin defibrate şi fibrele provenind din destrămarea cârpelor.
Unele din aceste deşeuri sunt îmbibate cu materii grase, pulberi sau alte impurităţi. Se vor clasifica la această poziţie chiar dacă sunt curăţate de aceste impurităţi, albite sau vopsite.
Aceste deşeuri pot fi utilizate la filare sau pot fi folosite în alte scopuri.
Poziţia exclude:
a) Lintersul de bumbac (poziţia 14.04).
b) Vata (poziţiile 30.05 sau 56.01).
c) Deşeurile de bumbac cardate sau pieptănate (poziţia 52.03).
d) Firele tunse de pe postav, nodurile şi nopeurile (poziţia 56.01).
e) Cârpele (poziţia 63.10).
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/5202.htm