Poziția HS 5602

PÂSLĂ , CHIAR IMPREGNATĂ, ÎMBRĂCATĂ, ACOPERITĂ SAU STRATIFICATĂ

Subpoziții

  • 5602.10Pâslă compactizată cu plăci cu ace şi produse cusute-tricotate
  • Alte pâsle neimpregnate, neîmbrăcate, nici acoperite şi nici stratificate:
  • 5602.21Din lână sau din păr fin de animale
  • 5602.29Din alte materiale textile

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

   Pâslele se obţin prin suprapunerea mai multor straturi de  fibre textile care provin de obicei de la cardă sau care s-au format prin suflare sau aspiraţie, ele sunt apoi înmuiate la cald (de obicei cu aburi sau cu apă caldă cu săpun) şi supuse la o presiune ridicată şi la o frecare sau batere. Fibrele textile sunt astfel încâlcite şi pâslele obţinute se prezintă în foi de grosime regulată mult mai compacte şi mai greu de desfăcut decât vata. Nefiind obţinute prin ţesere, pâslele sunt produse altfel decât ţesăturile şi nu trebuie confundate cu ţesăturile puternic presate, care sunt numite ţesături împâslite (în general Capitolele 50 până la 55).

   Pâslele se obţin în mod obişnuit din fibre de lână, din păr de animale sau din amestecuri între aceste fibre şi alte fibre naturale (de exemplu fibre vegetale, păr din coamă sau coadă de cal) sau cu fire sintetice sau artificiale.

   În funcţie de caracteristicile lor, pâslele sunt utilizate la fabricarea pălăriilor, obiectelor de îmbrăcăminte, pantofilor şi tălpilor de pantofi, obiectelor de mobilier, articolelor de fantezie, articolelor tehnice, ciocanelor de pian, ca materiale izolante ale sunetului sau căldurii, etc.

    Poziţia cuprinde de asemenea pâslele compactizate cu plăci cu ace care sunt fabricate:

1)     fie înţepând cu ace crestate un văl sau o pătură subţire din fibre textile discontinue naturale, sintetice sau artificiale, fără suport textil,

2)     fie prin coaserea acestor fibre textile, cu acul, pe un suport, chiar textil, care este în cele din urmă, mai mult sau mai puţin mascat de fibre.

    Tehnica de coasere cu acul permite obţinerea unor pâsle din fibre vegetale (de exemplu iută), din fibre artificiale sau sintetice, neîmpâslibile.

    Straturile subţiri pe bază de fibre discontinue, care au fost compactizate cu plăci cu ace, la care compactizarea nu constituie decât o operaţie complementară a altor tipuri de fixare şi straturile subţiri  pe bază de filamente care au fost compactizate sunt considerate ca materiale neţesute (poziţia  56.03).

    Poziţia cuprinde şi produsele cusute-tricotate a căror caracteristică esenţială este că sunt constituite dintr-o foaie (pătură) din fibre textile a cărei coeziune este mărită prin agăţarea unor fibre textile din foaia însăşi şi nu cu ajutorul firelor textile. Prin acţiunea acelor, aceste fibre sunt trase prin foaie pentru a forma apoi la suprafaţă şiruri de puncte de fixare. Anumite produse pot  avea o suprafaţă buclată sau catifelată şi pot fi chiar rigidizate pe un suport textil sau din alt material. Procedeul de coasere-tricotare este descris în Consideraţiile generale ale Capitolului 60.

     Cu excepţia produselor clasificate mai specific la alte poziţii din Nomenclatură (vezi în special excluderile de mai jos), poziţia cuprinde pâslele sub formă de bucăţi, tăiate la lungime sau decupate simplu în formă pătrată sau dreptunghiulară din bucăţi mai mari, fără altă prelucrare (de exemplu ştergătoare de vase sau pături), chiar prezentate în stare pliată sau  în ambalaje (de exemplu pentru vânzarea cu amănuntul).

   Pâslele clasificate la această poziţie pot fi vopsite, imprimate, impregnate, acoperite, îmbrăcate, stratificate sau chiar întărite cu armătură (de exemplu cu ajutorul firelor textile sau a sârmei). Cele care sunt acoperite pe una sau ambele feţe (de exemplu prin lipire sau coasere) cu ţesătură, foi de hârtie, carton, se clasificate de asemenea aici, cu condiţia ca pâsla să dea produsului caracteristica sa principală.

    Totuşi, poziţia nu cuprinde produsele de mai jos care se clasifică la Capitolul 39 sau 40:

a)     pâsle impregnate, îmbrăcate, acoperite, stratificate cu material plastic sau  cauciuc, care conţin material textil maximum 50% în greutate, precum şi pâsle îmbibate în întregime în material plastic sau cauciuc;

b)             foi, plăci sau benzi din materiale alveolare din materiale plastic sau cauciuc,  combinate cu pâslă, în care materiatul textil serveşte numai ca suport. (pentru semnificaţia termenului suport, vezi Consideraţiile generale de la Capitolul 39, partea intitulată "Materiale plastice combinate cu materiale textile" sau respectiv, alineatul A) de la Nota explicativă a poziţiei 40.08).

   Poziţia cuprinde de asemenea, pâsla pentru acoperişuri, fabricată din pâslă propriu-zisă, care a fost impregnată cu gudron sau substanţe similare.

      Sunt de asemenea excluse de la această poziţie:

a)      Pâslele impregnate, îmbibate sau acoperite cu substanţe sau preparate (de exemplu parfum sau fard (Capitolul 33), săpun sau detergent (poziţia  34.01), ceară, cremă, ceară de parchet etc. sau preparate similare (poziţia  34.05), preparate pentru înmuierea ţesăturilor (poziţia  38.09)) când acest material textil serveşte numai ca suport.

b)       Articolele de şelărie (poziţia  42.01).

c)       Covoarele şi alte acoperăminte de podea din păslă, clasificate la Capitolul 57.

d)       Pâslele cu smocuri (tufted nonwovens) clasificate la poziţia  58.02.

e)       Broderiile pe pâslă sub formă de bucăţi, benzi sau cu motive decorative (poziţia  58.10).

f)       Produsele textile matlasate sub formă de bucăţi, constituite dintr-unul sau mai multe straturi de materiale textile asamblate, prin tighelire sau în alt mod, cu un material de umplutură,  altele decât broderiile de la poziţia 58.10 (poziţia  58.11).

g)      Acoperitoarele de podea obţinute prin îmbrăcarea sau acoperirea unui suport din pâslă, care a fost sau nu decupat la dimensiune (poziţia  59.04).

h)      Pâslele îmbrăcate, acoperite, stratificate cu unul sau mai multe straturi din cauciuc, piele sau alte materiale, de tipul celor utilizate la fabricarea garniturilor de carde şi a produselor similare pentru alte utilizări tehnice, clasificate la poziţia  59.11.

ij)      Pâslele acoperite cu pulberi sau granule abrazive (poziţia  68.05) ori cu mică aglomerată sau reconstituită (poziţia  68.14).k)  Plăcile de construcţie formate din mai multe straturi de voal din fibre textile complet îmbibate în asfalt sau materiale   similare (poziţia  68.07).

1)      Foile şi benzile subţiri din metal fixate pe suport din pâslă (Secţiunea XV).

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

5602.10.11 şi

5602.10.19

 Pâslă compactizată cu plăci cu ace

Vezi notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 5602, al patrulea paragraf.

5602.10.31 până la 5602.10.39

 Produse cusute-tricotate

Vezi notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 5602, al şaptelea paragraf.

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/5602.htm

    xs
    5602 — PÂSLĂ , CHIAR IMPREGNATĂ, ÎMBRĂCATĂ, ACOPERITĂ SAU STRATIFICATĂ | SmartDeclar