NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde materialele de construcţie, de izolaţie termică şi fonoabsorbantele, turnate, formate din materiale vegetale ca celuloza, fibre de lemn, lână de lemn, surcele de lemn, aşchii, rumeguş sau alte deşeuri de lemn, paie, trestie, stuf, fibre vegetale sau crin vegetal" etc., aglomerate cu lianţi minerali (ciment, inclusiv cimentul cu oxiclorură de magneziu, ipsos, var, silicaţi de sodiu sau de potasiu sau sticlă solubilă etc.), aditivate uneori cu materiale minerale de umplutură (ca pământul silicios fosil, carbonatul de magneziu, nisipul sau azbestul sau întărite cu armături metalice uşoare.
Aceste produse sunt în general sub formă de blocuri, panouri, planşe, arcade, plăci, în general puţin dense, dar rigide şi în care materialele vegetale se regăsesc aproape intacte între liant şi materialele de umplutură.
Articolele de la această poziţie nu trebuie confundate cu panourile de particule de la poziţia 44.10, nici cu panourile de fibre de la poziţia. 44.11, aceste două sorturi fiind fabricate din materiale aglomerate cu ajutorul lianţilor organici. Poziţia exclude, de asemenea, pluta aglomerată (poziţia 45.04) şi articolele de la poziţia 68.11.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/6808.htm