Subpoziții
- 7013.10Obiecte din vitroceramică
- Pahare pentru băut, altele decât cele din vitroceramică:
- 7013.21Din cristal cu plumb
- 7013.29Altele
- Obiecte pentru seviciu de masă (altele decât paharele de băut) sau pentru bucătărie, altele decât cele din vitroceramică:
- 7013.31Din cristal cu plumb
- 7013.32Din sticlă cu un coeficient de dilatare liniară de maximum 5x10 -6 per grad Kelvin între 0 ° C şi 300 ° C
- 7013.39Altele
- Alte obiecte:
- 7013.91Din cristal cu plumb
- 7013.99Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde următoarele tipuri de obiecte, care sunt obţinute prin presare sau prin suflare în forme:
1) Sticlăria pentru masă sau bucătărie, de exemplu paharele de băut, paharele fără picior, ceştile, halbele, garafele, biberoanele pentru sugari, cănile, urcioarele, farfuriile, salatierele, zaharniţele, sosierele, cupele (pentru fructe, prăjituri etc.), platourile pentru aperitive, bolurile, untierele, ouarele, uleiniţele, tăvile (pentru masă, pentru gătit etc.), formele cu torţi şi capac, crăticioarele, tăvile, solniţele, zaharniţele pentru zahăr pudră, suporturile pentru cuţite, mixerele, clopoţelele de masă, ibrice şi filtrele de cafea, bombonierele, recipientele gradate pentru bucătărie, platourile reşourile de ţinut mâncarea la cald, suporturile pentru tăvi, corpuri pentru putineie de menaj, godeuri pentru aparate de perete de măcinat cafea, vasele cu capac pentru brânză, presele de fructe, găleţile pentru îngheţată etc.
2) Obiectele pentru servicii de toaletă, ca suporturi de săpun, suporturi pentru burete, port-rufe, distribuitoare de săpun lichid, cârlige de agăţat (pentru prosoape etc.), pudriere, corpuri de vaporizatoare de toaletă, flacoane de toaletă pentru parfumuri, tuburi pentru perii de dinţi etc.
3) Obiectele pentru birou, ca presele de hârtie, dispozitivele de strâns cartea, cupele pentru ace, tocurile pentru stilouri, scrumierele, trusele de scris şi de cerneală.
4) Sticlăria pentru decorarea apartamentelor (inclusiv a edificiilor religioase), constând în special din vaze, cupe, statuete, articole care reprezintă (animale, flori, frunze, fructe etc.), centrele pentru masă (altele decât cele de la poziţia 70.09), acvariile, vase pentru ars mirodenii, suveniruri cu vederi.
Aceste articole pot fi din sticlă obişnuită, din cristal cu plumb, din sticlă cu coeficient mic de dilatare (de exemplu sticlă borosilicică) sau din vitroceramică. De asemenea, pot fi incolore sau colorate, tăiate, şlefuite, gravate, placate (dublate) (de exemplu anumite tăvi cu mânere). Blaturile de masă care constau din oglinzi simple, sunt excluse totuşi de la această poziţie (vezi Nota explicativă de la poziţia 70.09).
Pe de altă parte, poziţia cuprinde articole decorative care se prezintă sub formă de oglinzi, dar nu pot fi utilizate ca oglinzi datorită ilustraţiilor imprimate; în caz contrar se clasifică la poziţia 70.09.
În ceea ce priveşte articolele din sticlă asociată cu alte materiale (metale comune, lemn etc.), se clasifică aici numai dacă sticla conferă ansamblului caracterul de articol din sticlă. Metalele preţioase sau metalele placate sau dublate cu metale preţioase existente pe aceste articole, nu pot depăşi rolul unei garnituri simple sau al unui accesoriu de minimă importanţă. Articolele la care metalele preţioase reprezintă mai mult decât simple garnituri se clasifică la poziţia 71.14.
În afară de aceasta, sunt excluse de la această poziţie:
a) Oglinzile de sticlă, chiar înrămate (poziţia 70.09).
b) Sticlele, flacoanele, borcanele şi vasele, şi alte recipiente utilizate în mod obişnuit în comerţ pentru transport şi ambalare, cum sunt recipientele pentru conserve (poziţia 70.10).
c) Sticlele asamblate în vitralii (poziţia 70.16).
d) Articolele de la poziţia 70.18, care sunt destinate decorării apartamentelor , de exemplu florile şi frunzele din perle şi obiectele de fantezie lucrate cu suflaiul.
e) Cutiile şi carcasele pentru pendule şi alte aparate de ceasornicărie (poziţia 91.12).
f) Aparatele de iluminat şi părţile lor, de la poziţia 94.05.
g) Pulverizatoarele de toaletă (poziţia 96.16).
h) Recipientele izolante şi celelalte recipiente izotermice de la poziţia 96.17.
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
7013.10.00
Obiecte din vitroceramică
Pentru definirea termenului vitroceramică, vezi Notele explicative la Sistemul armonizat, Consideraţiile generale la Capitolul 70, ultimul paragraf, cifra (2).
7013.21.11
până la
7013.21.99
Din cristal cu plumb
Pentru definirea expresiei cristal cu plumb, vezi Nota de subpoziţii nr. 1 de la Capitolul 70.
7013.31.10
şi
70.13.31.90
Din cristal cu plumb
Pentru definirea expresiei cristal cu plumb, vezi Nota de subpoziţii nr. 1 de la Capitolul 70.
7013.32.00
Din sticlă cu un coeficient de dilatare liniară de maximum 5x10-6 per grad Kelvin între 0° C şi 300° C
Vezi Notele explicative de la codul 7002.32.00
7013.91.10
şi
7013.91.90
Din cristal cu plumb
Pentru definirea expresiei cristal cu plumb, vezi Nota de subpoziţii nr. 1 de la Capitolul 70.
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/7013.htm