Subpoziții
- 8417.10Furnale şi cuptoare pentru calcinare, topire sau alte tratamente termice ale minereurilor sau metalelor
- 8417.20Cuptoare de brutărie, patiserie sau pentru fabricarea biscuiţilor
- 8417.80Altele
- 8417.90Părţi
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Cu excepţia cuptoarelor şi furnalelor cu încălzire electrică, poziţia cuprinde toate cuptoarele şi furnalele industriale sau de laborator, constituite din incinte în care se realizează temperaturi relativ ridicate prin concentrarea căldurii produse într-un focar, interior sau exterior, în vederea supunerii la un tratament termic (coacere, topire, calcinare, descompunere etc.), a diferite produse dispuse fie chiar pe podeaua focarului, fie în creuzete, retorte, platouri etc., sau mai rar, amestecate cu combustibilul. Sunt, de asemenea cuprinse aici, cuptoarele încălzite cu abur.
La anumite tipuri (cuptoarele tunel) obiectele şi materialele de tratat se deplasează în cuptor în mod continuu, de exemplu cu ajutorul unui transportor cu bandă.
Poziţia cuprinde:
1) Cuptoarele pentru topirea sau coacerea minereurilor.
2) Cuptoarele pentru topirea metalelor (inclusiv cubilourile şi cuptoarele pentru turnat caractere tipografice).
3) Cuptoarele pentru încălzirea, recoacerea sau alt tratament termic al metalelor.
4) Cuptoarele de cementare.
5) Cuptoarele de cocs.
6) Cuptoarele de carbonizare a lemnului.
7) Cuptoarele rotative de ciment şi cuptoarele de amestec pentru ipsos.
8) Cuptoarele de producere a ţiglei, a ceramicii, a sticlei (inclusiv cuptoarele tunel).
9) Cuptoarele pentru emailat.
10) Cuptoarele de brutărie, de patiserie sau pentru producerea biscuiţilor (inclusiv cuptoarele tunel).
11) Cuptoarele special concepute pentru topirea, sinterizarea sau tratarea termică a materialelor fuzibile recuperate în vederea reciclării, pentru separarea prin procedee pirometalurgice, a combustibililor nucleari iradiaţi, pentru combustia grafitului sau a filtrelor radioactive sau pentru coacerea argilei sau a sticlei care conţin zgură radioactivă.
12) Cuptoarele crematorii.
13) Instalaţiile şi aparatele special concepute pentru incinerarea reziduurilor etc.
Cuptoarele constituite în principal din materiale refractare sau ceramice se clasifică la Capitolul 69. Se clasifică la fel cărămizile, piesele de construcţie şi alte produse refractare sau ceramice destinate construcţiei cuptoarelor, dar piesele metalice prezentate în acelaşi timp cu aceste materiale se clasifică la Secţiunea XV. Totuşi, materialele ceramice sau refractare prezentate sub formă de căptuşeală refractară sau alte părţi complete şi foarte clar specializate ale unui cuptor metalic, montat sau nu, se clasifică la această poziţie, dacă sunt prezentate cu respectivul cuptor.
Numeroase cuptoare industriale conţin maşini sau dispozitive mecanice destinate să asigure, de exemplu, introducerea sau scoaterea din cuptor a produselor tratate, manevrarea uşilor, a capacelor, a vetrelor sau a altor organe mobile sau bascularea cuptorului; aceste aparate de ridicare sau de manevrare se clasifică la fel ca cuptorul dacă fac corp cu aparatura acestuia din urmă; în caz contrar, se clasifică la poziţia 84.28.
PĂRŢI
Sub rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile generale ale Secţiunii), se clasifică aici părţile cuptoarelor de la această poziţie, cum sunt uşile, şuberele, locurile de observare, pereţii şi boltele, instalaţiile de ţevi şi timpane pentru furnale sau pentru cuptoarele cu cuvă similare.
*
* *
Poziţia exclude, între altele:
a) Cuptoarele, altele decât cele industriale sau de laborator (poziţia 73.21).
b) Aparatele de tipurile clasificate la poziţia 84.19, inclusiv cuptoarele de cracare a petrolului (craking), autoclavele, etuvele, cuptoarele de uscare etc.
c) Convertizoarele (poziţia 84.54).
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/8417.htm