Poziția HS 8420

CALANDRE ŞI LAMINOARE, ALTELE DECÂT CELE PENTRU METALE SAU STICLĂ ŞI CILINDRI PENTRU ACESTE MAŞINI

Subpoziții

  • 8420.10Calandre şi laminoare
  • Părţi:
  • 8420.91Cilindri
  • 8420.99Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

    Poziţia cuprinde, fără deosebire de tip sau de destinaţie, toate maşinile capabile de a executa operaţiile de laminare sau de calandrare, cu excepţia celor care sunt utilizate pentru metale (poziţiile 84.55, 84.62 sau 84.63) sau sticlă (poziţia  84.75).

   Calandrele şi laminoarele se compun în esenţă din două sau mai multe rulouri sau cilindri, dispuşi paralel şi care se rotesc în contact mai mult sau mai puţin strâns. Fie doar prin simpla presiune de laminare, fie prin efectul combinat al presiunii şi al altor factori (căldură, umiditate, frecarea de cilindri antrenaţi cu viteze diferite etc.), aceste maşini permit să se realizeze operaţiile următoare:

1)     Transformarea în foi a cauciucului sau a altor materiale plastice care au fost anterior aduse la starea de pastă; laminarea pastelor alimentare, pastelor de biscuiţi, pastelor de cofetărie sau de  ciocolată.

2)     Prelucrări ale suprafeţelor, cum sunt netezirea, satinarea, lustruirea, granulare, gofrarea, moararea ţesăturilor sau altor materiale în foi (cu excepţia metalului sau a sticlei), sau chiar simpla călcare a ţesăturilor sau a pieselor de lenjerie.

3)     Aplicarea produselor de apretare, de întărire sau de impregnare.

4)     Asamblarea prin lipire a mai multor straturi de ţesături.

   Calandrele şi laminoarele de la această poziţie sunt folosite în numeroase domenii industriale: (de exemplu  hârtie, textile, pielărie, linoleum, materiale plastice, cauciuc, produse alimentare etc).

  În anumite industrii, aceste maşini sunt adesea cunoscute sub denumiri particulare (de exemplu maşinile de călcat maşinile pentru finisaj din industria textilă sau supracalandrele din industria hârtiei).

  Calandrele sunt adesea utilizate ca dispozitive auxiliare pentru alte maşini (de exemplu maşini pentru hârtie). În acest caz, clasificarea acestor materiale se face având în vedere dispoziţiile Notelor 3 şi 4 ale Secţiunii XVI.

   Sunt, din contră, clasificate aici calandrele care sunt prevăzute cu mecanisme auxiliare cum sunt bacurile şi rolele de impregnare, dispozitive de tăiat sau de rulare.

   Poziţia cuprinde, de asemenea, maşinile de lustruit sau de călcat de tip calandru, chiar dacă sunt pentru uz casnic.

PĂRŢI

    Sub rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile generale ale Secţiunii), sunt de asemenea cuprinse aici părţile calandrelor sau laminoarelor de la această poziţie, şi în mod special cilindrii. Plini sau goi în interior, de lungimi şi de diametre foarte diferite, cilindrii pot să fie din metal, din lemn, din hârtie comprimată sau din alte materiale adecvate. De altfel, în funcţie de destinaţie, suprafaţa lor poate să fie netedă, canelată, zimţată sau gravată cu motive diferite sau acoperită de alte materiale: ţesătură, piele, cauciuc etc. Cilindrii metalici ai calandrelor sunt în general concepuţi pentru a fi încălziţi din interior (cu abur, cu gaz etc.); seturile de cilindri  ale anumitor calandre cu utilizări speciale conţin role de compoziţie diferită sau acoperite diferit.

 *

 *     *

    Poziţia exclude maşinile care, deşi funcţionează într-un mod similar, nu îndeplinesc funcţiile definite mai sus în legătură cu calandrele şi cu laminoarele. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru:

a)     Uscătoarele simple cu cilindri încălziţi, distanţaţi unii de alţii, pentru ţesătură, hârtie etc. poziţia  84.19 sau 84.51).

b)     Presele cu cilindri pentru struguri sau alte fructe (poziţia 84.35).

c)     Concasoarele cu cilindri (poziţiile 84.36, 84.74 şi 84.79).

d)     Maşinile cu cilindri pentru morărit (poziţia 84.37).

e)     Storcătoarele cu role, de spălătorie sau de albire (poziţia 84.51).

f)      Laminoarele pentru metale (poziţia 84.55).

g)     Maşinile de aplatizat table (poziţia 84.62) şi maşinile de gofrat tablă (poziţia 84.63).

h)     Maşinile pentru fabricarea, prin laminare, a oglinzilor şi a altor produse plate de sticlă şi calandrele pentru prelucrarea sticlei (poziţia 84.75).

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/8420.htm

    xs
    8420 — CALANDRE ŞI LAMINOARE, ALTELE DECÂT CELE PENTRU METALE SAU STICLĂ ŞI CILINDRI PENTRU ACESTE MAŞINI | SmartDeclar