Poziția HS 8427

CĂRUCIOARE -STIVUITOARE; ALTE CĂRUCIOARE DE MANEVRARE ECHIPATE CU UN DISPOZiTIV DE RIDICAT

Subpoziții

  • 8427.10Cărucioare autopropulsate cu motor electric
  • 8427.20Alte cărucioare autopropulsate
  • 8427.90Alte cărucioare

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

   Cu excepţia cărucioarelor-călăreţ şi cărucioarelor-macara de la poziţia  84.26, poziţia cuprinde cărucioarele de manevrare prevăzute cu un dispozitiv de ridicat.

Poziţia cuprinde, în principal, următoarele cărucioare:

A.- CĂRUCIOARE-STIVUITOARE

1)   Cărucioare-stivuitoare autodeplasabile, care sunt adesea de dimensiuni mari, sunt echipate cu un dispozitiv de ridicare a greutăţilor care culisează pe o coloană de ghidare verticală. Acest dispozitiv de ridicare este cel mai adesea aşezat în faţa conducătorului; este conceput pentru a suporta greutatea în timpul deplasării sale şi pentru a o ridica în scopul stivuirii într-un depozit sau a încărcării  pe un vehicul.

         Grupa cuprinde, de asemenea, cărucioarele-stivuitoare cu dispozitiv de ridicare lateral, conceput pentru manevrarea sarcinilor lungi (grinzi, planşe, ţevi, containere etc.) şi care conţin, în general, o platformă destinată să suporte sarcina în timpul transportului pe distanţe scurte.

         Comandat cel mai adesea de motorul vehiculului, dispozitivul elevator al cărucioarelor- stivuitoare este în general conceput pentru a fi echipat cu diferite organe special adaptate la natura mărfurilor care trebuie să fie deplasate (furci, console, bene, cleşti etc.).

2)   Alte cărucioare-stivuitoare sunt, de obicei, vehicule  echipate cu o platformă de încărcare sau cu o furcă care poate fi deplasată, cu mâna sau cu motorul, printr-un troliu sau printr-o cremalieră de-a lungul unui suport vertical; permit ridicarea la câţiva metri a sacilor, cutiilor, butoaielor etc.) şi  asigură stivuirea lor.

Elevatoarele cu bandă, cu acţiune continuă, numite de asemenea stivuitoare, se clasifică la poziţia  84.28.

B.- ALTE CĂRUCIOARE DE MANEVRARE PREVĂZUTE CU UN

DISPOZITIV DE RIDICARE

Grupa include:

1)   Cărucioarele mecanice cu platformă elevatoare, pentru întreţinerea liniilor electrice, de iluminat public etc. (vezi introducerea Notei explicative de la poziţia  84.26 pentru platforme din această categorie montate pe autovehicule).

2)  Alte cărucioare de manevrare prevăzute cu un dispozitiv de ridicare inclusiv cele specializate pentru anumite industrii (industria textilă, industria ceramică, industria laptelui etc.).

PĂRŢI

      Sub rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile generale de la Secţiunea XVI), părţile cărucioarelor de la această poziţie se clasifică la poziţia  84.31.

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/8427.htm

    xs
    8427 — CĂRUCIOARE -STIVUITOARE; ALTE CĂRUCIOARE DE MANEVRARE ECHIPATE CU UN DISPOZiTIV DE RIDICAT | SmartDeclar