Poziția HS 8521

APARATE DE ÎNREGISTRARE SAU DE REPRODUCERE VIDEOFONICĂ, CHIAR ÎNCORPORÂND UN RECEPTOR DE SEMNALE VIDEOFONICE

Subpoziții

  • 8521.10Cu bandă magnetică
  • 8521.90Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

A.- APARATE DE ÎNREGISTRARE ŞI APARATE COMBINATE

DE ÎNREGISTRARE ŞI DE REPRODUCERE VIDEOFONICĂ

   În aparatele care înregistrează imaginea şi sunetul de televiziune, impulsurile electrice (semnalele) care corespund imaginilor şi sunetului sunt înregistrate pe un suport constituit, de obicei, dintr-o bandă magnetică. În general, sunetul care însoţeşte imaginea este înregistrat simultan pe acelaşi suport pe una sau mai multe piste distincte de cea care poartă înregistrarea videofonică. Semnalele pot să fie captate prin racordarea înregistratorului la o cameră de televiziune sau la un receptor de televiziune.

   Atunci când sunt utilizate pentru reproducere, aceste aparate transformă înregistrarea (de exemplu magnetizările suportului) în semnal videofonic. Acest semnal este transmis fie la o staţie de emisie, fie la un receptor de televiziune.

B.- APARATELE DE REPRODUCERE

   Aceste aparate sunt destinate numai reproducerii directe a imaginilor şi sunetului pe receptorul de televiziune. Suporturile utilizate în aceste aparate sunt înregistrate anterior mecanic, magnetic sau optic cu ajutorul unui material de înregistrare special. Se pot menţiona:

1)     Aparatele cu videodiscuri ale căror informaţii referitoare la imagine şi sunet sunt înregistrate pe disc prin diferite metode şi citite de un sistem de citire optică prin fascicul laser, un captator capacitiv, un palpator sau o celulă magnetică.

2)     Aparatele care decodifică şi transformă în semnal videofonic informaţiile relative la imaginea înregistrată pe un film fotosensibil (sunetul fiind înregistrat magnetic pe acelaşi film).

PĂRŢI ŞI ACCESORII

   Sub rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile generale de la Secţiune), părţile şi accesoriile aparatelor de la această poziţie se clasifică la poziţia 85.22.

*

*   *

   Poziţia  exclude:

a)     Suporturile de imagini şi de sunet de televiziune, chiar prezentate cu aparatele cărora le sunt destinate (poziţiile 85.23 sau 85.24).

b)     Aparatele receptoare de televiziune (chiar dacă încorporează un aparat receptor de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginii) monitoare video şi proiectoare video (poziţia 85.28).

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/8521.htm

    xs
    8521 — APARATE DE ÎNREGISTRARE SAU DE REPRODUCERE VIDEOFONICĂ, CHIAR ÎNCORPORÂND UN RECEPTOR DE SEMNALE VIDEOFONICE | SmartDeclar