Subpoziții
- 8713.10Fără mecanism de propulsie
- 8713.90Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde fotoliile (scaunele) rulante şi alte vehicule special amenajate pentru transportul invalizilor (bolnavi, paralitici, mutilaţi etc.) care sunt sau nu prevăzute cu mecanism de propulsie.
Vehiculele cu mecanism de propulsie sunt acţionate în general fie printr-un motor, fie cu mâna cu ajutorul levierelor sau a manetelor. Celelalte vehicule (scaune sau fotolii rulante) sunt destinate să fie împinse cu mâna sau manevrate direct de către invalizi prin acţionarea roţii cu mâna.
Sunt excluse de aici:
a) Vehiculele adaptate la necesităţile invalizilor ca, de exemplu, autovehiculele prevăzute cu un ambreiaj sau cu un accelerator de mână (poziţia 87.03), bicicletele cu un dispozitiv care să permită pedalarea cu un singur picior (poziţia 87.12).
b) Cărucioarele-brancardă (poziţia 94.02).
Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/8713.htm