Poziția HS 9103

CEASURI DEŞTEPTĂTOARE ŞI PENDULE MICI, CU MECANISM DE CEAS

Subpoziții

  • 9103.10Acţionate electric
  • 9103.90Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

     Poziţia cuprinde ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici (aparate al căror rol esenţial este de a indica ora) prevăzute cu un mecanism de ceasornic (numit de volum mic), adică, conform cu Nota 3 de la Capitol, cu un dispozitiv a cărui reglare este asigurată printr-un balansier-spiral, un cuarţ sau orice alt sistem propriu pentru a determina intervalele de timp, cu afişaj sau un sistem care permite să se încorporeze un afişaj mecanic. Grosimea acestui mecanism trebuie să fie de maximum 12 mm, iar lăţimea, lungimea sau diametrul nu trebuie să depăşească 50 mm.

     Ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici nu îndeplinesc aceste condiţii. În mod special cele cu pendulă, cele care au un sistem regulator propriu pentru determinarea intervalelor de timp şi a cărui grosime este de peste 12 mm, sau o lăţime, o lungime sau un diametru care să depăşească 50 mm sau este lipsit de regulator (cu motor sincron etc.) sunt clasificate la  poziţia 91.05.

     Ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici deşteptătoare sunt prevăzute cu o sonerie, care acţionează în general pe cutia care dă timbrul soneriei, care se declanşează la o oră determinată, marcată dinainte cu ajutorul unui ac special. Soneria este înlocuită uneori cu un dispozitiv muzical.

                Cu condiţia de a conţine un mecanism de ceasornic, sunt clasificate, între altele, în această poziţie:

l°)    Ceasurile deşteptătoare  şi  pendulele mici  de apartament sau de birou (cu picioare, cu suport, pe soclu etc.).

2°)   Ceasurile deşteptătoare şi pendulele de călătorie cu toc.

3°)   Ceasurile deşteptătoare şi pendulele cu dată sau cu calendar.

4°)   Ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici de opt zile.

5°)   Ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici cu dispozitiv de marcare a orelor.

6°)     Ceasurile deşteptătoare şi pendulele mici cu cadran, cu ace luminoase, cu secunde, cu întoarcere automată etc.

      Prezentate separat, cutiile de la ceasurile deşteptătoare sau de la pendulele mici sunt clasificate la poziţia 91.12, mecanismele la poziţiile 91.08 sau 91.10 şi părţile de mecanism la poziţiile 91.10 sau  91.14 în general.

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/CAP%2091%20HTM/9103.htm

    xs
    9103 — CEASURI DEŞTEPTĂTOARE ŞI PENDULE MICI, CU MECANISM DE CEAS | SmartDeclar