Poziția HS 9304

ALTE ARME (DE EXEMPLU PUŞTI, CARABINE ŞI PISTOALE CU RESORT, CU AER COMPRIMAT SAU CU GAZ, BASTOANE), CU EXCEPŢIA CELOR DE LA POZIŢIA 93.07

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

Această poziţie grupează armele altele decât armele de foc de la poziţile 93.01 până la 93.03 şi armele albe de la poziţia 93.07.

Ele cuprind, între altele:

1)     Bastoanele, măciucile, vinele de bou, şi obiectele asemănătoare din dotarea poliţiei etc. ca şi trestiile cu plumb.

2)     Boxurile americane, piese de metal prelucrate în aşa fel încât să se adapteze la pumnul închis şi cu care pot fi date lovituri.

3)     Praştiile, care pot să se prezinte sub forma unei trestii şi cu care se poate trage asupra păsărilor sau a animalelor mici dăunătoare.

      Praştiile având caracterul de jucării sunt clasificate la poziţia 95.03.

4)     Puştile, carabinele şi pistoalele cu aer comprimat. Ele se prezintă sub forma obişnuită a armelor de foc asemănătoare, dar care au un dispozitiv care permite comprimarea unei coloane  de aer care, prin acţionarea trăgaciului este transferată în ţeava armei şi împinge proiectilul.

      Puştile, carabinele şi pistoalele bazate pe acelaşi principiu, dar care utilizează gazele comprimate, altele decât aerul, sunt clasificate aici.

5)     Armele asemănătoare care funcţionează sub efectul detentei unui resort puternic.

6)     Puştile şi pistoalele, acţionate printr-un gaz carbonic comprimat, care permit proiectarea unei seringi cu funcţionare automată care conţine un anestezic sau un medicament (ser, vaccin etc.),

      la distanţă, pe animalele în libertate.

7)     Bombele aerosol care conţin un gaz lacrimogen.

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/CAP%2093%20HTM/9304.htm

    xs
    9304 — ALTE ARME (DE EXEMPLU PUŞTI, CARABINE ŞI PISTOALE CU RESORT, CU AER COMPRIMAT SAU CU GAZ, BASTOANE), CU EXCEPŢIA | SmartDeclar