Poziția HS 9501

JUCĂRII CU ROŢI PENTRU COPII (DE EXEMPLU TRICICLETE, TROTINETE, AUTOMOBILE CU PEDALE), LANDOURI ŞI CĂRUCIOARE PENTRU PĂPUŞI

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

                Această poziţie cuprinde:

A) Jucăriile cu roţi pentru copii.

      Propulsia acestor jucării este obţinută, cel mai adesea, prin efortul copilului însuşi, fie cu reazem direct pe sol (trotinete fără pedală), fie cu ajutorul unui sistem de pedale, de manivele sau de manete, care transmit mişcarea la roţi printr-un lanţ sau un dispozitiv cu excentric. În alte cazuri, aceste jucării sunt acţionate printr-un motor sau trase ori împinse de către o terţă persoană.

                Printre aceste jucării se pot menţiona:

1)     Tricicletele, triciclurile şi articolele similare, cu excepţia bicicletelor pentru copii care sunt cuprinse la poziţia 87.12.

2)     Trotinete cu două sau trei roţi pentru copii, adolescenţi sau adulţi, prevăzute cu o coloană de direcţie, chiar reglabilă şi cu roţi mici, pline sau gonflabile. Pot fi uneori echipate cu un ghidon ca de bicicletă şi cu o frână de mână sau de picior pe roata din spate.

3)     Jucăriile montate pe roţi şi acţionate cu ajutorul unei pedale sau a unei manivele şi care au forma animalelor.

4)     Automobilele cu pedale, care au, în general, forma unei maşini de turism, a unui jeep, a unui camion etc.

5)     Jucăriile cu roţi acţionate cu manete.

6)     Cărucioarele şi "animalele" montate pe roţi fără transmisie mecanică, suficient de mari şi de rezistente pentru a duce un copil, şi care pot fi trase sau împinse.

7)     Autovehiculele cu motor, pentru copii.

B)  Landouri şi cărucioare pentru păpuşi, pliante sau nu.

   Sunt  excluse de la această poziţie:

a)     Claxoanele de avertizare pentru maşinile şi vehiculele de la această poziţie (poziţia 83.06).

b)     Vehiculele sau maşinile inapte pentru a folosi ca mijloc de locomoţie unui copil, ca şi jucăriile care pot să fie încălecate de către copil, dar care nu se deplasează (caii cu balansoar, caii cu resort etc.) (poziţia 95.03).

c)     Articolele de pat pentru landouri şi cărucioare pentru păpuşi, similare celor de la paturile de păpuşi (poziţia  95.03).

Sursa oficială: http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/CAP%2095%20HTM/9501.htm

    xs
    9501 — JUCĂRII CU ROŢI PENTRU COPII (DE EXEMPLU TRICICLETE, TROTINETE, AUTOMOBILE CU PEDALE), LANDOURI ŞI CĂRUCIOARE PEN | SmartDeclar